Cartea Alionei Grati despre orașul Chișinău se constituie ca o istorie stratificată și ca geografie literară deopotrivă, în care autoarea își propune, fără a da un verdict final, să răspundă unei serii de întrebări referitoare la capitala Basarabiei, mai veche și mai nouă: ,,Un număr de vizitatori străini au creat o galerie de reprezentări imagotipice literare care au impregnat fluxul informațional internațional și au creat, la un moment dat, imaginea în lume a orașului Chișinău. Dar ce a rămas, ce a reținut imaginarul colectiv după trecerea anilor? Care sunt imaginile rezistente, suficient de puternice ca să străbată spații geografice, să reziste timpurilor și schimbărilor de discurs politic, alcătuind astăzi factori de curiozitate și de atracție pentru călătorii interesați de specificul locurilor?”. Tendința interogativă rămâne până la sfârșitul volumului conferind posibilitatea continuării ulterioare a caroiajului istoriografic. Pornind de la nucleul mitopoetic „târgușor de mai mică însemnătate, așezat pe râul Bâc” (mic afluent de dreapta al Nistrului), nucleu stabilit de către Dimitrie Cantemir, scriitoarea găsește o altă triadă reprezentativă care persistă în memoria colectivă atunci când este vorba despre înfățișarea orașului: celebrul poet Alexandr Pușkin; Dumitru Moruzi, autorul romanului Pribegi în țară răpită și… Tony Hawks, un irlandez contemporan, care a regizat filmul minimalist Tenis cu moldoveni. Valorizată sentimental de către localnici, cetatea de pe Bâc a fost, de-a lungul timpului, fie nu îndeajuns de apreciată, fie considerată insignifiantă, fie pur și simplu dezagreabilă. Cu toate că este dificilă selectarea celor mai elocvente reprezentări despre „orașul din piatră albă”, așa cum este supranumit, autoarea cărții deține abilitatea de a găsi fragmente percutante în acest sens. Mai întâi atrage atenția seria de opinii contrastante ale călătorilor care au descins în Chișinău: țari, regi, diplomați, aristocrați, ofițeri, artiști, scriitori în speță. Un episod deosebit de important în economia volumului, negativ prin implicațiile subiective, dar pozitiv în ordinea reținerii unor aspecte relevante, este acela legat de exilul lui Alexandr Pușkin, ,, cu o viață mondenă desfășurată în deplinătate, printre ofițerii ruși încărcați doldora de ideile revoluționare franceze și lansați în discuții pasionante despre filozofia liberală, care aveau loc fie în cadrul reuniunilor Eteriei, fie în loja masonică „Ovidiu” . Totuși, opiniile tânărului scriitor rus nu sunt cele mai însemnate în fixarea coordonatelor urbei moldave, starea de dezamăgire și ideea insuportabilității orașului din sud-estul Podișului Central al Moldovei fiind, desigur, proiecția unor tendințe influențate de capriciile vremii. Între vizitatorii notorii, cum îi numește A. Grati, se mai numără Pavel Svinin, Alexandr Veltman și Vladimir Raevski. Urmărind în răspăr câteva dintre dimensiunile cartografice și literare, este pregnant rolul de centru administrativ, economic și politic al orașului din regiunea Basarabia anexate la Rusia,  dincolo de veșnica etichetă de târgușor neînsemnat. La un moment dat, în contextul stăpânirii rusești și prin fenomenul aculturației, ,,Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Chișinăul apărea în orizontul de interpretare al celor dinafară ca un oraș gubernial din sudul Rusiei, încartiruind din abundență militari ruși, de unde, de exemplu, țarul Alexandru al II-lea a pornit un alt război împotriva turcilor din Balcani”. Între monarhii care au întreprins vizite memorabile în capitala Moldovei de peste Prut se află și regina Elena a României și voievodul de Alba-Iulia, alias regele Mihai. Însă și Carol al II-lea observă, parafrazăm, orașul pitoresc, plin de curiozități. Eseista evocă un moment negativ marcant din istoria orașului, și anume incendierea acestuia la 11 noiembrie 1940 de către forțele de ocupație. Dintre multele perioade de cotropire, se decupează la modul fotografic cele zece săptămâni în care sovieticii l-au recucerit (28 iunie 1940), pe când România Mare se destrăma inexorabil. Acest interval rămâne pe retina memoriei ca un leitmotiv al istoriei în palimpsest a Chișinăului. Mergând invers pe firul istoriei retrospective, autoarea observă forța exclamației regale Nu vom da nicio bucățică de pământ !, care însă va rămâne fără acoperire, dar și antologica admonestare făcută de mitropolitul de atunci feței regale, cum că ,,La noi în sfânta biserică se intră doar cu soția legitimă”. Tot într-o situare ușor parodică se regăsește și atmosfera de fin-de-siècle și chiar început de secol XX, prin care se relevă că, de fapt, Chișinăul este un oraș molcom, atemporal, carnavalesc: ,,În săptămâna blinelelor, varianta rusească a carnavalului, viața cotidiană a orașului se suspenda, școlile erau complet închise, iar copiii trimiși în vacanță. Toată suflarea Chișinăului se proiecta într-o altă lume. Petrecerile și vizitele reciproce erau în toi. Carnavalul începea ziua și dura până după miezul nopții. Pe străzi mulțimi agitate şi gălăgioase, scăpate de presiunea grijilor cotidiene, dansau vals vienez și mazurcă poloneză până la epuizarea fizică”. Asemenea relatări, obiective de altfel, se situează, mai mult sau mai puțin, în relație de contiguitate cu acelea care transpar din paginile literaților. Gala Galaction observă imaginea sumbră a orașului, iar profesorul Onisifor Ghibu decelează sintagma această stranie provincie țaristă. De asemenea, Geo Bogza urmărește, în capitala celei mai blestemate provincii, viața sordidă, ascunsă, de noapte, pe care o aseamănă misterelor Londrei. ,,Faptele locului, sărăcia care omologa deopotrivă boschetarii, prostituatele, soldații demobilizați și învățătorii preparând un examen îi dădeau dovezi uluitoare de corupere a bunului-simț”, adaugă în mod convingător cercetătoarea. Alt reporter, în sensul larg al cuvântului, este Al. Robot, care scrutează, la rândul lui, pajurile mizeriei chișinăuiene, decadența perpetuă a urbei și limburile ei concentrice. La un moment dat, autoarea inserează în traseul imagologic al volumului, vizita unor figuri tulburătoare, din iarna lui 1914, cum ar fi Vladimir Maiakovski, Vasili Kamenski, David Burliuk, scriitori  revoluționari și futuriști, care au scandalizat lumea și au câștigat audiență deopotrivă.

Volumul devine cu atât mai fascinant, cu cât este completat și de o serie de fotografii de epocă cuprinzând planuri topografice, imagini de conace boierești ori simple case de la țară, desene ori caricaturi de epocă, instantanee ale vizitelor imperiale ori regale (țarul Alexandru al doilea, țarina Maria Alexandrovna, regele Carol al II-lea, regina-mamă Elena, regina Maria, regele Mihai al României), peisaje cu șatre de țigani ori convoaie de cărbunari, unghere de la periferia orașului, Piața Paradelor, clădirea Mitropoliei, Turnul Pompierilor, Arcul de Triumf, Turnul Dezrobirii Basarabiei (de la Ghidighici), grupuri de soldați ruși în diverse circumstanțe, gravuri și portrete, decupaje din presa vremii (românești, rusești, europene), dar mai ales, tabloul morilor de vânt ca alegorie-cheie pentru înțelegerea unui destin învolburat și, totuși, statornic. Spre final, destul de consistentă, aproape zece pagini, secțiunea de note și referințe bibliografice deține o certă valoare explicativă și chiar pedagogică în ansamblul volumului. În plus, două liste cronologice binevenite de călători-scriitori, dar și de desenatori-fotografi care au vizitat Chișinăul, întregesc receptarea finală. Camuflând cu pricepere nuanțele subiective, hermeneuta Aliona Grati oferă lectorilor, români sau străini, într-o manieră profesionistă, o relatare echilibrată și o înfățișare elocventă a trăsăturilor caracteristice a orașului din care, în cele din urmă, face parte integrantă. 

Sebastian DRĂGULĂNESCU,
Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Iași, România