Pădurea
din mijlocul orașului

de George Lepy

Pașaportul cărții

Autor: George Lepy

Coperta I: Atalanta și Hippomènes
de Nicolas Colombel

Anul apariției: 2020

ISBN: 978-9975-3459-3-4

Format: 110 x 180 mm

Pagini: 188

MOTTO:

„Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât mă rog mai mult.
Nu știu de ce, probabil am mai multe să spun.
Și cu cât îmbătrânesc mai mult,
Cu atât mai mult mulțumesc pentru viața pe care am avut-o.
Și pentru viața pe care o trăiesc acum.
Iar dacă aș descoperi o fântână a tinereții
N-aș bea din ea nicio picătură și ăsta-i adevărul.
Amuzant este că, deși îmbătrânesc, mă simt tot mai bine.
Și cu cât îmbătrânesc mai mult, am tot mai puțini prieteni.
Dar nu ai nevoie de mulți prieteni,
Atâta vreme cât ai câțiva care știi că vor fi alături de tine
Indiferent ce s-ar întâmpla.”

Alan Jackson

Ora 7 sosi anunțând debutul unei povești neîmplinite, găsindu-i pe amândoi în holul blocului, și odată ieșiți în stradă, făcură stânga, urcând în panta drumului ce ducea spre Universitate.

Te-am visat noaptea trecută, începu Paul, dansai în poiana unei păduri pierdute în inima deltei, erai îmbrăcată ca o mireasă și aveai flori în păr, albastre ca violetele. S-au așezat pe o bancă, iar în spatele lor, silueta impunătoare a Universității ascundea un apus de soare ce-și pregătea evadarea într-un somn bine meritat.

Violette îl privi cu atenție și pentru prima oară zâmbetul ei fără seamăn dispăruse, lăsând loc unei priviri întrebătoare.

– Sună, într-adevăr, fascinant, dar sper că nu folosești acest scenariu în toate escapadele tale de vânător romantic.

– Nu, Violette, nu inventez și nu te mint. Te-am visat noaptea trecută și azi-dimineață, inexplicabil și fără nicio planificare anterioară, am hotărât să-mi vizitez sora, pentru ca, odată ajuns la ea, să te găsesc pe tine în holul blocului. Pare nefiresc, dar ăsta este adevărul și te asigur că nicicând nu mi s-a mai întâmplat așa ceva și niciodată nu am inventat povești de domeniul fantasticului numai de dragul de a câștiga atenția vreunei femei.

Argumentele lui, rostite cu claritate, cu o dicție perfectă și calmă, ajuta ca explicația lui să pară foarte convingătoare.

Zâmbetul ei, amestec de mister și tandrețe, își făcu din nou apariția, revenit parcă din lumea suspiciunilor temporare.

Și destăinuiri incipiente au urmat, având darul să clădească punțile începutului. Au aflat amănunte despre muzica preferată, cărțile iubite și filmele văzute de curând. S-a încheiat seara cu o îmbrățișare timidă de rămas-bun și cu promisiunea fermă a revederii. Paul i-a cerut adresa, promițându-i că o să-i scrie, făcând precizarea că întotdeauna s-a simțit mai inspirat în a-și exprima trăirile în scris.

(Pădurea din mijlocul orașului, pag. 38-39)

Pagini

Preludiul vizitelor sale era marcat de întâlnirea pe lungimea undelor cu programul de muzică și știri subversive „METRONOM”, transmis de Radio „Europa Liberă”, sub bagheta neuitatului Cornel Chiriac.

Era o plăcere ilegală, aproape interzisă de guvernanții acestei țări comuniste.

Transmisă din inima Germaniei, emisiunea aducea tinerilor ultimele noutăți ale muzicii occidentale, fiind presărată cu trimiteri acide la adresa regimului dictatorial.

Odată trecute cele 45 de minute de încântare auditivă, de muzică și știri percepute în valuri, din cauza bruiajului lansat de apărătorii regimului, Paul Mag își invită prietenul și partenerul în „crime auditive”, Max era numele lui, la o plimbare spre locul îndrăgit… pasarela gării, acolo unde se vor naște visele ce vor creiona un viitor îndepărtat.

Despre autor

GOERGE LEPY, pe numele adevărat George Lepadatu, s-a născut în orașul Focșani (România) la 16 Ianuarie 1954.

A crescut, s-a format și și-a conturat personalitatea într-o țară pe care nu o va uita niciodată, cu oameni dragi, cu întâmplări și amintiri de neuitat. Cu câteva luni înainte de a împlini 40 de ani, a emigrat, împreună cu familia, în Canada și s-a stabilit în orașul Windsor, provincia Ontario, unde trăiește și astăzi.

Orașul Windsor, așezat la frontiera cu SUA, este cel mai sudic oraș al Canadei, separat de Metropola Detroit de un  râu, peste care este așezat Ambassador Bridge, cel mai vehiculat pod din America de Nord. A iubit din adolescență lectura care face parte și azi din rutina zilnică. A fost tentat din totdeauna să descopere locuri noi, dincolo de orizonturi. Vacanțele din ultimii 27 de ani le-a petrecut în țări din Marea Caraibilor, Jamaica, Cuba sau Mexic, precum și în orașele San Francisco, Los Angeles, Paris și New York, Chicago și Montreal, ultimele două, de atâtea ori vizitate și fiind cele mai îndrăgite. Majoritatea acestor vacanțe au fost petrecute în trei, împreună cu soția și fiica lor Simona, care a fost un ghid desăvârșit, conducându-i prin toate aceste locuri minunate, și căreia îi mulțumește și pe această cale. Simona, ajunsă în Canada când avea un an și trei luni, este astăzi profesoară de engleză-franceză, stabilită în Montreal și este cea care editează traducerea în engleză a acestui roman, în speranța că va fi publicat în curând și în Canada. Autorul, după o viață plină de experiențe, încercări și împliniri, mărturisește că are un singur regret și anume că nu a avut curajul să înceapă să scrie când era mai tânăr.

Cu aceasta ocazie, îi mulțumește sorei lui și Mioarei Hanta (Damian), cele care l-au încurajat cel mai mult în această tentativă de a-și provoca spiritul și judecata venită din partea cititorilor.

George Lepy

Alte cărți

Profesorul

de Eugenia Bulat

Alfabetul Ancuței

de Cristina Costov

Pin It on Pinterest

Share This