Alfabetul Ancuței

de Cristina Costov

Pașaportul cărții

Autor: Cristina Costov

Ilustrații: autoarea și 14 copii de diferite vârste

Anul apariției: 2021

ISBN: 978-9975-3459-4-1

Format: 200 x 260 mm

Pagini: 160

O carte de cultură generală, carismatică, plină de emoții, o lectură perfectă pentru copiii curioși, îmbibată cu zâmbete, bunătate și înțelepciune. Veți învăța ce este binele și răul din perspectiva unei fetițe pe nume Ancuța, dornică să descopere lucruri noi.

Autoarea

Iepurașul iubitor

Micuța Ancuța urma să învețe litera „I”, a deschis abecedarul, l-a răsfoit un pic, apoi a rugat-o pe bunica să-i arate litera. A privit atent la imagini și a văzut un iepuraș, cu un coș plin de ouă vopsite și cozonaci. S-a mirat și a luat-o pe bunica la întrebări:

– De ce iepurașul duce coșul? Știam că iepurii sunt fricoși și se ascund, nu cred că ei pot vorbi sau duce ceva, a dedus fata.

– Stai să-ți povestesc o istorioară, pe care mi-o povestea și mie bunica. Dar promite că vei învăța litera „I” și vei fi atentă la toate cuvintele care încep cu această literă, a atenționat-o bunica.

Ancuța s-a așezat mai comod, fiind foarte curioasă.

– A fost odată ca niciodată un iepuraș micuț și drăgălaș, era alintat și pus pe șotii, de aceea, părinții au decis să-l ducă la școală, dar nu la una de rând, au ales o școală deosebită. Într-o bună zi, mama- iepuroaică și tatăl-iepuroi și-au lăsat odrasla la poarta școlii.
Sărmanul iepuraș, nu știa ce să facă, a început să tremure, deoarece a rămas singurel, plângându-și de milă. L-a întâmpinat un grup de iepuri îmbrăcați la patru ace, cu papioane și geci colorate. Instructorii i-au povestit cu ce se ocupă elevii școlii, i-au prezentat sălile luminoase și producția colorată.

– Este o școală selectă, aici învață cele mai nobile vietăți, scopul școlii este de a face cât mai frumoasă ziua de Paști. Se muncește din greu, cineva coace cozonaci, altcineva face jucării pentru copii, iar misiunea ta va fi de a transporta coletele la destinație. Tot anul muncim pentru ca ziua de Paști să fie una deosibită, mai ales pentru copii! Ai marele noroc să te afli aici, fiindcă doar un suflet brav și neînfricat o să poată îndeplini această misiune, deloc ușoară, i-a povestit profesorul arici.

(Alfabetul Ancuței, pag. 56)

Ilustratii

Povestiri

Dragi copii,

Nu vă fie frică să studiați, să cercetați, să învățați. Viața este atât de frumoasă când descoperi lucruri noi, începi să judeci matur, devii mai puternic, mai sigur, mai inteligent, iar experiența pe care o capeți este de neprețuit!

Depuneți efort! Creierul uman poate face foarte multe lucruri, iar tot ce se cere de la voi este să aveți răbdare, să vreți să cercetați lumea și să nu vă fie lene să învățați ceva nou!

Cu dragoste,

Cristina Costov

Despre autoare

CRISTINA COSTOV s-a născut în satul Dondușeni, raionul Dondușeni, Republica Moldova. Studii liceale în orașul Ocnița (Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”). Licențiată în Dreptul penal (Universitatea de Studii Europene din Moldova), master în Psihologia clinică (Universitatea de Studii Europene din Moldova).

Debutează în anul 2015 cu romanul Târfa (Editura „Papirus Media”, Roman). Apoi urmează culegerea de povestiri Omul de bronz (apărut la aceeași editură în 2016), antologia Părinți de îngeri (Editura „Pontos”, Chișinău, 2016), volumul de proză scurtă Balenele luminii (Editura „Pontos”, Chișinău, 2018), placheta de poezie filozofică Odihna de stele (Editura „Charemides”, Bistrița, 2017), antologiile Sunt OM (Editura „Ancestrala”, Chișinău, 2018), Cu sufletul pe dos (Papirus Media, Roman, 2018) și Plus unu (Editura „Ancestrala”, Chișinău, 2020).

Cristina Costov

Alte cărți

Profesorul

de Eugenia Bulat

Poeme de încălzit sufletul

de Rodica Gavriliță

Pin It on Pinterest

Share This