Selectează o Pagină

POEME
de încălzit sufletul

de Rodica Gavriliță

Pașaportul cărții

Autor: Rodica Gavriliță

Prefață: Aliona Grati

Credit fotografic coperta I: Igor Stevanovic

Anul apariției: 2020

ISBN: 978-9975-3376-1-8

Format: 130 x 200 mm

Pagini: 112

Poezia Rodicăi Gavriliță este de o artă limpede ca apa izvoarelor sub soarele unei dimineți de vară. Ea se naște din mirări și exaltări, din necenzurarea melancoliei sau a efuziunilor sentimentale, din cultură sau sensibilitate sublimată.

Aliona Grati

O poezie care se lipește de suflet

Poezia Rodicăi Gavriliță este de o artă limpede ca apa izvoarelor sub soarele unei dimineți de vară. Ea se naște din mirări și exaltări, din necenzurarea melancoliei sau a efuziunilor sentimentale, din cultură sau sensibilitate sublimată. Însă expresia acestora nu e complicată, nu obosește, ci tocmai, așa cum sună titlul cărții – „încălzește sufletul”. Ceea ce place cu fiecare vers este afecțiunea nefăcută, candoarea cu care poeta își învăluie motivele, nu altele decât cele care alcătuiesc preocupările dascălului de limbă și literatură română: cuvintele, poezia, dăruirea ființei, exercițiul demnității într-o lume căzută în derizoriu.

Atitudinea de o delicatețe extremă a imaginilor care sunt menite să reprezinte poezia creează nemijlocit lirismul, atmosfera textelor. Cuvintele poeziei sunt „cununi punți pentru orbi”, „coloane de azur”, „viață și albatroși și speranță”, „pâini dulci”, „cozonaci cu stele”, „leagăne de curcubeie pentru copii triști”, „mingi”, „steluțe în cubulețe răzlețe”: lanțuri și fascicole de metafore tot mai expresive și mai sensibilizante, nu neapărat prin inedit, ci mai ales prin suavitatea miniaturalului. Când citești poemele despre poezie, e ca și cum te-ai fi transferat în spațiul stampei japoneze, mai exact în echivalentul românesc al acestui tip de artă, unde tăietura solemnă și gravă a liniilor marchează granițele imposibile ale unui conținut diafan și fraged. Senzația de regăsire concomitentă în două culturi diferite este creată și de motivele recurente în literatura bizantină, ca în această poezie cu distihuri: „Poezia e o pasăre albastră/ Ce s-agață pe nesimțite de inima noastră.// Poezia e un ochi misterios de fântână,/ Ce se face pe sufletul nostru stăpână.// Poezia e un înger de pază,/ Mereu zbuciumată și trează.// Poezia e un pahar de cristal,/ Plutind în neștire pe-al vieți crâncen val.// Poezia e o complicată jucărie/ Pentru inima tristă, tăcută și uneori pustie.// Poezia e un foc tămăduitor/ Pentru suflete cotropite de dor.// Poezia e umbră și tăcere,/ Balsam nesecat pentru răni și durere.” (Izvorul poeziei). Dublă e și natura ontologică a acestei poezii. Contemplatorul se poate plasa, în același timp sau succesiv, în corpul sensibil cu nări mirosind, ochi privind sau în conștiința problematizând, dar și într-o zonă a frumuseților eterice, unde se pătrunde urmând gesturile din imaginarul autoarei: „există un sentiment al nemărginirii/ când pășești prin iarba unduioasă/ când privești cerul culcat pe spate/ când mirosul de pâine îți gâdilă nările/ și când îți dezbraci sufletul de îndoieli” (Există o poezie a vieții).

Nu de puține ori, poezia se hrănește din sonurile arcadiene, ale universului familial privat, mereu armonios și confortabil, mereu alimentat de dragoste, bucurie provocatoare și nonșalanță. Melodia acestora este alcătuită din aceeași gamă a intimismului, melancoliei și nostalgiilor după timpul perfect. Fie că e vorba de o retrospectivă, o întoarcere în timp în paradisul copilăriei, al vieții zburdalnice și neprihănite în proximitatea casei părintești, fie că vizează realitatea imediată – a familiei sau a școlii (aproape același lucru pentru un dascăl), poezia păstrează constant o atmosferă a idealității de basm, pe care nu o poate tulbura pre mult vreo furtună socială. Este o realitate alimentată cu inepuizabilă inimă, ce se scaldă în nemărginitul ocean al sufletului – o aglomerare plutitoare de lucruri ca în superbul și remarcabilul poem intitulat Dor de cândva, sau Avidă de copilărie, sau… se pot da o mulțime de exemple, unde suntem invitați să trăim sărbătoarea vieții, detașați și feriți de partea urâtă al lumii, de coșmarul dantesc. O imensă candoare sfințește lucrurile și le dă acea alură de sacru din care e făcută poezia adevărată. Este poezia unei femei prin aspirații și gesturi.

Aliona Grati

Poeme

Pagini

Poemele sunt uneori înnobilate cu sugestii la poezia care a modelat-o pe autoare, Blaga, Arghezi și mai ales Magda Isanos sunt chiar preferințe declarate. Nu trebuie văzute neapărat ca trimiteri intertextuale postmoderniste, ci mai degrabă, așa cum am mai spus, se cer a fi folosite ca pe niște chei poetice și po(i)etice de pătrundere în mecanismul metaforic cu semnificații pe verticală. Poeziile Rodicăi Gavriliță sunt profunde, cu izvoare lirice ascunse, dar nu radical ermetice. Starea poetică comunicată trece printr-o retorică misterioasă cu virtualități mirabile. În totalitate, acest volum de versuri simbolizează aspirația poetei către azima sacră a poeziei. Sunt trepte de urcat și trepte de coborât, emoții de trăit și de retrăit, combustii lirice de încălzit sufletul. Hotărât, avem în Rodica Gavriliță una dintre cele mai grațioase prezențe în poezia noastră.

Aliona Grati

Despre autoare

Profesoară de limba română. Originară din Puţuntei, Orhei.
Absolventă a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea Litere (1987).
Are o experienţă bogată în domeniul educaţiei şi instruirii. Activează la Colegiul Pedagogic şi la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, or. Călăraşi.
Laureată a concursului Pedagogul Anului, ediţia 2007.
Semnează peste 150 de articole didactice în presa republicană.
Editează cartea Crâmpeie de lumină. (2011)
Coautor la cartea Adopţia – pas cu pas (2006).

Rodica Gavriliță

Alte cărți

Unica

de Radmila Popovici

Manifest pentru Unire

de Ion Mischevca

Pin It on Pinterest

Share This