Selectează o Pagină

Manifest
pentru Unire

Antidot la neomarxism și progresism

Pașaportul cărții

Autor: Ion Mischevca

Prefață: acad. Ioan-Aurel Pop

Anul apariției: 2020

ISBN: 978-9975-3459-0-3

Format: 140 x 200 mm

Copertă: broșată

Pagini: 232

Despre carte

„Manifest pentru Unire. Un antidot la neomarxism și progresism” este o lucrare doctrinar-istorică, în care autorul îmbină argumentele științifice cu viziunea sa conservatoare privind disputele ideologice contemporane.

Cartea este atât un manifest pentru unionitate și, implicit, românitate, cât și o replică neomarxismului și progresismului, devenite ideologii oficiale în unele state occidentale.

Autorul abordează mai multe subiecte sensibile, precum femeia și familia, tradițiile și națiunea, credința și Biserica. Totodată, lucrarea demontează tezele stângii privind egalitarismul, globalismul, moldovenismul și anticreștinismul. Prin urmare, cartea dezbate idei, și nu persoane sau organizații politice, fiind un îndemn la polemică, nu o directivă obligatorie.

Istoricul de la Chișinău, Ion Mischevca, ne propune o (…) stare de veghe, o explicație lucidă a unirii noastre, o despărțire netă a patrioților autentici de xenofobi și de șovini, o pledoarie sinceră pentru identitatea românească și, mai ales, „un antidot la neomarxism și progresism”.

Ioan-Aurel Pop
Președintele Academiei Române

Din cuprins

^

Capitolul 1

Tradiționaliști/conservatori vs progresiști/neomarxiști

^

Capitolul 2

Europa națiunilor sau „națiunea europeană”

^

Capitolul 3

Integrare europeană sau reîntregire națională

^

Capitolul 4

Imperialismul rusesc și naționalismul românesc

^

Capitolul 5

Credința la români

(DIN) PREFAȚĂ

O nouă lucrare despre unirea românilor, apărută într-un context de dezbinare, își are, în ciuda cârtitorilor, rațiunile sale. Cartea de față, scrisă cu știință și conștiință de un istoric de-acum cunoscut și consacrat – Ion Mischevca – reașază o temă recurentă într-un context istoriografic modern, cu un limbaj adecvat secolului al XX-lea și cu răspunsuri adecvate provocărilor post-modernismului.

În acești ani de rememorare a unității noastre politice, realizate pe deplin acum un secol (1918-1920), se discută mult și despre locul și rolul istoriei în societate. Ce ne spun datele istorice despre Marea Unire? Ne spun că aceasta s-a înfăptuit din voința românilor și de către români, în 1918, prin marile acte democratice de la Chișinău (27 martie/9 aprilie), Cernăuți (15/28 noiembrie) și Alba Iulia (18 noiembrie/1 decembrie). În cei doi ani următori (1919 și 1920), unirea aceasta împlinită de români a primit și legitimare internațională, prin deciziile Conferinței de Pace de la Paris. La fel s-a întâmplat cu toate popoarele din regiunea noastră, de la lituanieni, estonieni și letoni până la polonezi, cehi, slovaci, sârbi sau croați. În acest context, sunt și istorici care preferă să minimalizeze sau să elimine complet rolul popoarelor, scoțând în prim plan numai poziția marilor puteri învingătoare. Se va spune că istoria este supusă variatelor interpretări și că fiecare are dreptate.

Aproape toți cercetătorii trecutului sunt de acord că istoria-discurs nu se potrivește întocmai cu istoria-realitate. Alții merg mai departe și acceptă că scrisul istoric este, în fapt, o narațiune, fiindcă istoricul selectează din ceea ce ne transmit sursele elementele semnificative („faptele istorice”) și le transpune într-o înlănțuire logică. Numai că între narațiunea cuprinsă în proza beletristică și narațiunea istorică este o deosebire esențială: în vreme ce literatul este liber să opereze cu imaginația, cu întâmplări și personaje complet sau parțial inventate, istoricul este obligat să refacă lumile de demult cu fragmentele reale rămase din prezentul de odinioară. De aici încolo însă, relativizarea nu mai are limite, fiindcă sunt investigatori ai trecutului care-și asumă libertăți de artist și care cred că pot face din trecut orice, care confundă adevărul artistic cu adevărul istoric. Firește, se poate ocoli noțiunea de adevăr istoric (relativ și parțial), dar atunci încetează și meseria de istoric și ținta textului istoriografic.

Evident, orice om poate să aibă și opinii personale despre trecut, mai întâi despre propriul trecut individual și apoi despre memoria colectivă. Numai că istoricul are datoria deontologică să distingă între părere, impresie, ipoteză, pe de o parte și certitudine, convingere, teorie, pe de altă parte, între eseu și anchetă (sensul cuvântului „istorii” la Herodot este cel de „anchete”), între un scenariu de film și o reconstituire veridică etc. Este la fel de clar că orice idee despre trecut – dacă este decent prezentată și dacă place publicului – își are locul său în Cetate, dar ea nu este neapărat și istorie sau text istoric. În altă cuprindere, chiar și textele istorice, oricât de riguroase ar fi, ajung să fie adesea paralele, fiindcă și reconstituirea după reguli general acceptate a trecutului are întotdeauna doza sa de subiectivitate. De aceea, istoria este formată din istorii, scrise și rescrise mereu, în funcție de diferiți factori. Numai că toate aceste istorii au câțiva numitori comuni care le păstrează caracterul de istorii și le deosebește de proza istorică, de legendă, de discursul politic, de eseu etc.

În acest cadru, și luările publice de poziție despre Centenarul Unirii de la 1918-1920 sunt variate, uneori surprinzătoare, alteori canonice, multe sentimentale, câteva foarte critice. Sunt analiști de tot felul, de la unii care ar dori numai simpozioane și serbări până la alții care nu ar vrea să se marcheze evenimentele în niciun fel.

Capitole

Pagini

Volumul are 232 de pagini și este structurat în 5 capitole / 16 subcapitole, introducere, încheiere și bibliografie selectivă, iar prefața este semnată de Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, și postfața – de istoricul George Damian Mocanu.

Ecouri despre cartea

„Manifest pentru Unire”

Atunci când primești o carte cu dedicație din partea autorului este o datorie de onoare să o citești, mai ales dacă autorul îți este și prieten.

„Manifestul pentru Unire” este a doua carte a lui Ion Mischevca, o continuare logică a eseului „Cine suntem?” apărută cu ocazia centenarului Marii Uniri de la 1918. Intuiesc că ciclul de lucrări dedicate Unirii ale lui Ion Mischevca va fi o trilogie.

Cred că „Manifestul pentru Unire” vine să acopere o nișă foarte slab dezvoltată la capitolul editorial pe ambele maluri ale Prutului, a cărților care militează pentru unire. Cărțile, documentarele, proiectele militante sunt absolut necesare pe termen mediu și lung.

Cartea are o introducere semnată de Președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop. Adică nu este o simplă introducere de complezență. Credeți că Președintele Academiei Române scrie anual multe introduceri similare?

Ion este istoric de formație, dar pana jurnalistului își lasă amprenta pe stilul său inconfundabil, iar pentru o astfel de lucrare anume de asta și era nevoie, nu de o abordare istorică pedantă cu trimiteri peste trimiteri și abordări istoriografice complexe. Asta nu înseamnă că lucrarea nu utilizează surse istoriografice de primă mână.

Definitorie pentru stilul lui Ion, după părerea mea, este arta comparației. El recurge la comparații aparent simple, organice, funciare sau familiale. Adeseori aceste comparații sunt foarte frumoase și intuitive.

Pe alocuri stilul devine caustic, dar e și normal pentru o carte militantă, pentru un manifest.

Am întâlnit în care fragmente care sunt cel mai probabil postări desfășurate ale lui Ion de pe Facebook. Nu știu dacă întâi au apărut postările și Ion a decis să le închege într-o lucrare unitară, sau a fost invers și Ion ne-a lăsat fragmente atent selectate dintr-o carte deja gata scrisă.

Unele pericole remarcate de Ion în legătură cu „marxismul” și „progresismul” sunt exagerate după părerea mea. Nu este un subiect pe care vreau să îl dezvolt pentru că până la urmă este vorba despre un manifest pentru Unire. Chiar și așa, e de multe ori mai bine să exagerezi deoarece „paza bună trece primejdia rea”.

Eu aș fi scos subcapitolul legat de Covid-19. Înțeleg totuși ideea lui Ion și argumentele lui. Dezastrul din Republica Moldova depășește cu câteva grade de magnitudine situația din România. Dar povestea abia se încheagă iar unele lucruri par să se fi schimbat destul de mult în comparație cu primele luni ale anului 2020.

Cred că noi, tinerii basarabeni între 30 și 40 de ani suntem o generație „pierdută”, că am fi putut contribui decisiv la înfăptuirea Unirii. Cărți asemenea „Manifestului pentru Unire” sper că vor avea un rol important în motivarea tinerilor romantici, a unor noi generații care nu vor cădea în plasa „moldovenismului civic sau european”, așa cum îl numește Ion. Cunosc mulți colegi de generație cu școală bună și cariere de relativ succes, dar care fiind mult prea pragmatici sunt turmentați de sindromul identificat asemenea unei hârtii de turnesol de către autor, contribuie la construirea unei povești de „succes” a Republicii Moldova, la fel cum părinții lor au mimat construcția socialismului.

O carte necesară, bine închegată și mai ales utilă celor tineri dar și celor mai în vârstă.

Orest Dabija

Despre autor

Ion Mischevca s-a născut pe 29 decembrie 1989, în or. Dondușeni, RSSM. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, actualmente fiind doctorand în istorie.
 
În 2007 a câștigat Olimpiada Republicană de Istorie, iar primul său articol științific apare în 2008 (în coautorat) și se intitulează: Rolul diplomatic al familiei Moruzi în problema basarabeană. Ulterior, a publicat în revista „Limba Română” alte două studii istorice: Elita intelectuală românească din Basarabia în Primul Război Mondial. Cazul lui Constantin Stere (2015) și Unirea de la 1918 a fost impusă? (2017).
 
A debutat cu lucrarea Cine suntem? Eseu istoric la 100 de ani de la Marea Unire (2018).
 
În perioada 2014-2015 a câștigat o bursă de cercetare „Erasmus Mundus” la Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Ion Mischevca

Presa despre evenimentul de lansare a cărții

TVR Moldova

ActiveNews.ro

Alte cărți

Unica

de Radmila Popovici

Poeme de încălzit sufletul

de Rodica Gavriliță

Pin It on Pinterest

Share This